Minnie si Natty sunt surori. Desi nu meritau asa ceva, au fost aruncate impreuna in camp alaturi de un sac spart de boabe.
Desi nu aveau probleme medicale, am ales sa le luam fiind foarte aproape de autostrada iar riscul de a ajunge langa ea si de a fi calcate de masinile ce circula cu viteza mare acolo era foarte mare.
La vremea aceea aveau undeva la 9-10 luni. Doua metise cu trasaturi Beagle-ish, Jack Russel-ish, something, nu ne-au facut deloc viata usoara cand a venit vorba de a le prinde 
Ne-am chinuit 3 oameni timp de aproximativ 30 de minute, alergand dupa ele in jurul masinii. A fost funny! Inca ne mai amintim si radem pe tema asta. Bine…atunci nu radeam dar acum pare fuuuunny!!
Dupa ce am stabilit ca sunt in regula din punct de vedere medical, le-am scris povestea si le-am postat pe grupurile de specialitate pentru adoptie. Atat Minnie cat si Natty erau foarte reticente cu noi in prima zi. Stateau doar impreuna intr-un colt si nu erau fericite cand veneam prea aproape de ele. Natty se stresa foarte usor si cand o facea, incepeau sa ii clampane dintii in gura.
Minnie, cea mai mica (9 kg) a avut o cerere de adoptei. Am discutat cu posibilii adoptatori, am stabilit toate amanuntele si am dus soricica la noua ei casuta.
Le-am facut cunostinta, le-am explicat ca este usor tematoare si refractara la straini dar se obisnuieste repede. Au zis ca da, ca stiu, ca au mai avut catei. Super, am zis eu!
Dar am simtit sa le respecific ca daca cumva simt ca nu este ceea ce isi doresc sau nu se acomodeaza, sa ma sune la orice ora ca ma duc sa o iau inapoi. Si am plecat!
Nu am ajuns bine acasa ca suna telefonul. Erau ei, panicati! Minnielina era bagata dupa tomberonul de gunoi din curte si nu voia sa iasa de acolo si pace! Cu cat se apropiau mai mult, cu atat maraia mai rau si ranjea la ei! 
Mnoh, ce sa fac? M-am urcat imediat in masina si am plecat spre ei.
Cand am ajuns, era dezlantuit un semipotop! Minnie era transformata dupa tomberon, nemiacata de acolo de cand am plecat. Ei erau agitati si nervosi ca ea nu voia sa iasa sa se joace cu ei… HAOS!
M-am dus la Minnie, am vorbit putin cu ea si i-am explicat ca totul o sa fie bine, m-a lasat sa o iau in brate si am plecat! Ei isi tot cereau scuze si spuneau ca au crezut ca e sociabila, dupa ce le-am explicat aproape o jumatate de ora inainte sa o las ca nu este sociabila dar in cateva zile se da pe brazda ca nu e fata rea!
Oh well, am ajuns acasa si acasa a ramas! Am stabilit ca le dam doar daca gasim sa le ia cineva pe amandoua, nu separat! Desi a trecut timpul avand 3 ani de cand sunt la noi, ele au ramas nedespartite.
Cel mai probabil, au suferit si de foame pentru ca erau slabe cand le-am gasit. De asemenea, ele mancau disperate din acelasi castron. Cand am vazut acest lucru, le-am luat o tava mai adanca din care sa poata manca impreuna ca sa nu se mai chinuie dintr-un castron clasic. Erau ca niste termite de unde le-am si poreclit Termitele.
Foarte mult timp au mancat asa. Cu greu au reusit sa inteleaga ca la noi nu se face foamea si ca pot sta linistite ca primesc mereu mancare buna. Usor, usor au ajuns sa manance fiecare din castronul ei, sa mestece boabele si sa nu mai manance cu disperare, ca si cum nu ar mai urma o alta masa.
Anxietatea lui Natty s-a redus dar daca face o prostie si o cert sau daca se sperie de ceva foarte rau (furtuna, artificii, etc), imediat incep sa ii clampane dintii.
Nu stiu prin ce au trecut!
Desi ranile lor nu au fost fizice, cele de la nivel psihic au fost la fel de mari. Traumele lor au fost ca niste fracturi care, cu rabdare si iubire s-au sudat, iar acum sunt bine, foarte bine!
Ajută-le pe Minnie și Natty să rămână împreună, în siguranță și fără griji. Donează mai jos. 🐾