Karry – cățelușa abandonată în parcare
Karry a intrat în haita noastră prin vara lui 2018.
Dimineața devreme, în drum spre niște treburi de rezolvat cu noaptea-n cap, am oprit la un supermarket ca să-mi iau ceva de mic dejun din mers. În timp ce intram în parcare, am văzut că, pe trotuar, paralel cu mine, mergea grăbită o „caricatură” de cățel.
Ce înseamnă pentru mine o caricatură de cățel?
Karry(catura) blănoasă este un cățel de talie mică, deosebit de simpatic, pe stilul cățeilor de jucărie. În acest caz, Karry era piele și os, cu niște grisine pe post de piciorușe — o cățelușă stil Pinscher.
Când am ieșit din magazin, cerșea atenție și ceva de mâncare unui cuplu care își aranja cumpărăturile în portbagaj. M-am urcat în mașină și, în timp ce luam micul dejun, o studiam să văd ce face și dacă pleacă sau nu cuplul respectiv.
Evident că nu au luat-o și, cum parcarea era încă goală, s-a mutat la mașina mea.
S-a uitat lung la mine, m-am uitat lung la ea. A mirosit mașina, m-a mirosit pe mine și, în timp ce mă gândeam ce aș putea face cu ea și cui aș putea să o dau, mă trezesc că îmi sare direct în brațe, fără ezitare.
Am zis că e clar – plecăm împreună de acolo.
Am mutat-o pe scaunul din dreapta, i-am dat de mâncare, am închis portiera și am plecat.
A rămas cuminte în mașină cât mi-am rezolvat treburile. Atât de cuminte, încât parcă nici nu se mișca. A dormit liniștită, ca un covrigel, cum cred că nu mai dormise de mult timp. Dormea atât de profund, încât, dacă nu îi urmăream respirațiile, aș fi crezut că nu mai respiră.
Am ajuns acasă și a început călătoria noastră împreună.
Cel mai, cel mai greu a fost să o dezvăț de făcutul în casă. În permanență trebuia să am grijă pe unde calc, pentru că îmi pregătea surprize ude la fiecare pas 
.
.Acum râd când îmi amintesc, dar atunci… numai de râs nu-mi era 
.
.Evident că trebuia să facă mofturi la mâncare 
Cu chiu, cu vai, a început să pape bobițe. Bobițe bune, bineînțeles.
Din păcate, cum viața ei, până la aproximativ 5 ani, nu a fost una prea bună, nici problemele de sănătate nu s-au lăsat așteptate.
Întotdeauna alimentația ei a fost una specială, având permanent probleme digestive din cauza unei pancreatite care ne mai dă, chiar și acum, bătăi de cap (atât ei, cât și nouă).
Din fericire, de mai bine de 7 ani reușim să gestionăm situația cu mâncare și medicație specifică, dar, chiar și cu tratament constant, mai are câte o criză – momente în care ajunge să stea la perfuzii câteva zile, deoarece refuză orice fel de mâncare sau medicamente administrate pe gură.
Fiind un cățel mic spre foarte mic (are aproape 7 kg), nici dinții nu o ajută prea mult, având nevoie, la aproximativ un an și jumătate, de detartraj, în urma căruia, de fiecare dată, mai rămâne fără un dinte sau doi.
Sub atenta noastră supraveghere, îi vom oferi cea mai bună viață pe care ar putea să o aibă și vom fi alături de ea la fiecare pas mai dificil. 