Pe Masha am găsit-o pe când era doar un ghemotoc ciufulit pe un colț de stradă, aflat în mare pericol de a fi călcată de mașini.
Nu am stat mult pe gânduri și, cum nu o puteam lăsa acolo, am luat-o cu mine. În mintea mea, o vedeam deja adoptată pentru că aveam o colegă care îmi spunea că își dorește un pui de pisică, așa că am pus mâna pe telefon imediat și am sunat.
Ei bine, cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, colega mea, între timp, salvase nu unul, ci doi pui de pisică, așa că nu mai putea să o ia și pe ea.
Nu am intrat în panică pentru că eram sigură că o să ajungă repede la căsuța ei.
După câteva ore de acomodat cu căsuța ei temporară, dar și cu Thor, colegul ei de apartament de la acel moment (o să vă povestesc curând și despre el), când am ajuns de la cumpărături, am găsit-o letargică, aproape leșinată.
Am fugit imediat la cabinet, unde am aflat că are 40,7 °C temperatură. Am făcut imediat testele și erau negative. Ne-am bucurat, dar rămânea întrebarea: ce i-a provocat o asemenea febră unei bucățele de pisicuță?
Cât eram cu ea la tratament și o mângâiam, i-am găsit sub barbă, spre gât, o cojiță mică. Am dat-o la o parte și am descoperit sursa febrei! De sub crustă a început să iasă puroi. Am curățat imediat plaga și, a doua zi deja se simțea mai bine. Nu era în formă perfectă, dar se vedeau clar ameliorări.
În câteva zile deja era ca nouă! Făcea toate drăciile posibile, apoi adormea pe unde apuca, își încărca bateriile și o lua de la capăt cu joaca.
Timpul a trecut și Masha a ajuns la căsuța ei, unde este foarte fericită și își trăiește viața liniștită!