În ciuda oricăror așteptări, Jerry este un motan 
Cum a ajuns să îl cheme Jerry?
Ei bine, cineva l-a aruncat la ghena de gunoi pe vremea când avea doar 3 săptămâni și era mic, subdezvoltat pentru vârsta lui. Mai exact, era cât palma sau, cât un șoricel 
Din păcate pentru el, nu a fost degeaba aruncat la gunoi – în mintea mică a celor care au putut face așa ceva.
El avea o boală virală localizată la nivelul ochilor. Practic, când l-am găsit, nu vedea deloc, având ochii plini de puroi pe interior din cauza Herpesvirusului felin pe care îl avea și care face de multe ori ravagii în rândul puilor de pisică.
La momentul respectiv, ochișorii nu arătau atât de rău și am sperat că, oferindu-i tratamentul necesar, o să își revină.
Din păcate, șansele nu au fost de partea lui și, deși era pe tratament, în câteva zile ambii ochișori au abcedat – efectiv s-au sfărâmat din cauza infecției – fiind nevoie să fie scoși.
Era așa de mic, avea doar 130 g. Am stat cu sufletul la gură pe toată durata intervenției chirurgicale, ca nu cumva inimioara lui mică, mică, mică să se oprească și să nu îl putem salva.
Din fericire, atât experiența medicală de excepție a dr. Mădălinei Ghidovet, cât și dorința cuiva mai presus de noi l-au ajutat să treacă peste anestezie și intervenția chirurgicală în sine. Au făcut ca astăzi, numele de Jerry să nu i se mai potrivească perfect, dat fiind faptul că este un motan în toată regula.
Deși la început am fost temătoare, pentru că nu știam cum și dacă se va adapta fără ochișori, ei bine, acum îmi dau seama că pisicile – cel puțin (obligatoriu ținute în casă) – se acomodează perfect la această stare nouă.
Deși par că aceste pisici trăiesc în întuneric, întunericul lor este plin de culoare și dragoste, comportându-se exact ca o pisică ce poate vedea: se cațără pe orice, sare, toarce, vine la iubit, nimerește întotdeauna litiera, știe unde îi este bolul de mâncare.
Ceea ce este fantastic este că, deși este dat afară pe ușa din bucătărie, el știe să ocolească prin balcon și să intre pe geam 

Animalele cu diverse dizabilități sunt capabile să iubească și au nevoie de iubire la fel ca și cele fără dizabilități, ele fiind și mai recunoscătoare pentru șansa acordată de a trăi într-o familie!
Ține doar de noi modul în care alegem să le vedem!
Adoptați un animal cu dizabilități și nu veți regreta!!! ![]()









