Yoyo – motănelul care a refuzat să renunțe
Uneori, între viață și tragedie stă un singur om care alege să nu treacă nepăsător mai departe.
După ce a fost găsit pe marginea drumului, incapabil să meargă normal și târându-și lăbuțele din spate, micuțul a trecut prin investigații, tratamente și multe emoții.
Radiografiile au adus și o veste bună: coloana nu este afectată. Însă asta nu înseamnă că problemele lui s-au rezolvat. În urma consulturilor, medicii au decis că Yoyo are nevoie de intervenție chirurgicală pentru a avea cele mai bune șanse de recuperare.
Astăzi am ajuns cu el la clinică și ne pregătim pentru operație.
Este un motănel de doar 10-12 luni, iar în tot acest timp ne-a arătat cât de mult își dorește să lupte. Chiar și înainte de intervenție a început să facă mici progrese, reușind să se ridice și să facă câțiva pași. Tocmai de aceea avem speranțe mari că operația îi va oferi șansa la o viață normală.
Ca de fiecare dată, emoțiile sunt mari. Fiecare intervenție vine cu riscuri, dar și cu speranța că, peste puțin timp, îl vom vedea pe Yoyo alergând și jucându-se așa cum ar trebui să facă orice pisică de vârsta lui.
Update 11 iunie 2026:
Vești bune despre Yoyo! 
L-am luat de la operație, iar totul a decurs foarte bine. Acum urmează o perioadă de recuperare, cu liniște, grijă și răbdare.
Fiecare pas înainte ne amintește de ce facem ceea ce facem.
Vă mulțumim că sunteți alături de noi și susțineți misiunea noastră de a oferi o nouă șansă animalelor care au nevoie de ajutor. 

Update 27 iunie 2026:
Yoyo s-a intors la oamenii care l-au salvat din strada si, cum se intelege atat de bine cu catelul familiei, nu-l mai pot lasa sa plece in alta parte asa ca, micutul si-a gasit familia pe viata!
Nici nu visa el ca, dupa ce a fost lovit de masina si lasat sa zaca pe marginea drumului, va avea un asemenea noroc.
Ne bucuram enorm pentru Yoyo, mai nou botezat Portocala, si ii dorim o viata minunata alaturi de oamenii lui 

Povestea lui Yoyo s-a încheiat cu bine! Acum vrem să putem spune același lucru și despre următorul suflet care va avea nevoie de noi. Fă o donație și ajută-ne să salvăm cât mai multe vieți! ❤️
Donațiile sunt procesate securizat prin Donorbox și Stripe, platforme de plăți utilizate la nivel internațional.
În unele situații, băncile pot marca automat tranzacțiile online pentru verificări de securitate. Dacă se întâmplă acest lucru, vă recomandăm să contactați banca sau să încercați din nou.
Poți dona direct în conturile noastre bancare:
ASOCIAȚIA CĂSUȚA CODIȚELOR
Mulțumim pentru sprijinul tău!
ASOCIAȚIA CĂSUȚA CODIȚELOR
Cont în lei (RON)
IBAN
RO44RNCB0297182911300001
SWIFT: RNCBROBU • BCR
Cont în euro (EUR)
IBAN
RO62RNCB0857182911300001
SWIFT: RNCBROBU • BCR
Donează cu PayPal



